Sticla lui Anís del Mono

Astăzi, în "Gândurile de miercuri despre artă", vrem să vorbim despre termenul de "artă". Cum ar putea fi mai bine definit este un subiect de dispută constantă; multe cărți și articole au fost publicate, argumentându-du-se chiar în privința principiilor de baza ale înțelegerii de către noi al termenului de "artă". Theodor Adorno pretindea în 1969 “Este de la sine înțeles că nimic din ceea ce privește arta este de la sine înțeles." Este clar că însuși înțelesul de bază al termenului" artă" s-a schimbat de mai multe ori pe parcursul secolelor și a continuat să evolueze și în secolul al XX-lea. Încă de la sfârșitul anului 1912 era normal ca Vestul să presupună că toate lucrările de artă aspirau spre frumusețe si, în consecință, nimic din ceea ce nu încerca să fie frumos nu putea fi considerat artă. Cubiștii, dadaiștii, Stravinsky și multe mișcări artistice ulterioare, s-au luptat împotriva conceptului că frumusețea era esențială pentru definiția artei, cu un asemenea succes încât, conform lui Danto, “Frumusețea dispăruse nu numai din arta avansată a anilor 1960, dar și din filozofia avansată a acelei decade.” Acest experiment al lui Juan Gris cu adevărul și iluzia reprezentării nu ar fi fost niciodată considerat ca fiind artă înainte de secolul al XX-lea.