John Singer Sargent
Sargent a fost crescut în Italia de către părinții săi americani. Talentul său pentru desen l-a purtat spre Paris, unde a petrecut zece ani pictând nobilimea franceză. Când a primit critici pentru faimoasa sa pictură, Madame X, Sargent s-a mutat la Londra, unde a devenit un portretist pentru persoanele faimoase și bogate ce proveneau atât din Marea Britanie, cât și din America. S-a bucurat de acest statut timp de peste douăzeci de ani, până în momentul în care și-a șocat publicul în urma anunțului său conform căruia acesta decisese să își dedice restul vieții picturii de peisaj și studiilor murale. Acest portret de grup a fost realizat pentru a marca a douăzeci și una zi de naștere a lui Mabel Frances Vickers (centru). Ea ne este înfățișată împreună cu surorile sale: la stânga, Florence, 18 ani, iar la dreapta, Clara, 19 ani. Portretul era oarecum atipic perioadei respective, căci modelele se aflau în posturi informale, sub lumină slabă. Când Sargent a dezgolit pictura în cadrul Salonului de la Paris din mai 1855, criticii au fost extrem de duri, umilindu-l. Mai mult, în anul ce a urmat, în cadrul expoziției de la Academia Roială din Londra, tabloul a fost votat drept cel mai respingător de către vizitatori.
Revista The Times, numărul din 22 mai 1886, a scris următoarele despre pictură: „Trei tinere domnișoare, pictate într-o manieră diafană și aproape fantomatică, se uită direct la tine. Par a fi din altă lume, din cauza fețelor parcă palide în urma medicamentelor, mai degrabă decât a vopselei. Aceste rochii vaporoase, scaunele, mesele, toate parcă plutitoare, sunt acestea niște portrete sau niște simple sugestii ale unor portrete? Când vede pictura pentru prima oară... oricine ar crede că privește simple schițe, nu chipuri conturate, și că artistul nu a avut nicio intenție să dezvolte schița. Dar, după prima, a doua, a treia analiză atentă, mintea ne este convinsă că privim o operă de artă materială, deopotrivă proeminentă și subtilă, dar credem și că pictorul și-a lăsat lucrarea intenționat mai departe de adevărata înfățișare a modelelor, căci nicio altă adăugire nu ar fi putut oferi mai multă viață sau personalitate fețelor, formelor sau accesoriilor.”