Pierre Bonnard
Pierre Bonnard și-a reinventat arta în jurul anului 1905, după ce petrecuse perioada anterioară realizând scene pariziene în stilul lui Édouard Vuillard și Henri de Toulouse-Lautrec. Artistul a început să acorde o mai mare importanță compozițiilor de mari dimensiuni, formelor puternice și culorilor vii, care reflectau familiaritatea sa cu lucrările contemporanilor Henri Matisse și Pablo Picasso. În plus, a început să exploreze peisajele arcadiene, o temă pe care nu o abordase anterior.
Această lucrare face parte dintr-o serie de patru picturi realizate între 1916 și 1920 pentru negustorii de artă Josse și Gaston Bernheim și reflectă investigația îndrăzneață a lui Bonnard asupra luminii, culorii și spațiului. Artistul folosește vegetația pentru a crea un arc de avanscenă ce încadrează drama unui Adam dezolat și a unei Eve aflate în repaus. Contrastul dintre cele două personaje pare să urmeze tradiția care înfățișează femeia ca simbol al naturii și al senzualității, iar bărbatul ca figură intelectuală, capabilă să se ridice deasupra condiției pământești. Ambiguitatea imaginii este accentuată de prezența unor animale — păsări, o maimuță, iepuri și un șarpe de grădină. Acest paradis, departe de a fi edenic, ar putea reflecta reacția artistului la distrugerea Europei în timpul Primului Război Mondial, conflict aflat încă în desfășurare la momentul la care a început lucrarea.