Vălul Sfintei Veronica

Nu erau mulți oameni în perioada Renașterii care aveau bani de cheltuit pe artă, însă tot erau interesați de obiecte artistice. Cultura vizuală exista și printre cei săraci, sub forma unor obiecte modeste, precum această insignă.

Pelerinajele din perioada renascentistă aveau loc din aceleași motive ca și astăzi: reprezentau rituri de trecere religioase pentru unii, iar pentru alții erau o călătorie prin care căutau să se vindece, pe ei sau pe alții, uneori fiind întreprinse pur și simplu pentru elevare morală sau spirituală. Insigna pelerinului era semnul concret că o persoană a încheiat cu succes o astfel de călătorie.

Insignele erau realizate din diverse materiale, de la cele mai ieftine, din plumb, la cele mai scumpe, din aur. Erau achiziționte drept suveniruri și purtate cu mândrie, fiind un simbol al reușitei și pietății. Imaginile reprezentate pe ele făceau referire directă la locul creștin cu care erau asociate, precum simbolul Santiago de Compostela care era (și încă este) o scoică ce îl reprezintă pe Sfântul Apostol Iacob, patronul spiritual al Spaniei.

Insigna pelerinului cu Vălul Sfintei Veronica a fost realizat prin ștanțarea alamei. Subiectul face referire la momentul în care o femeie, pe nume Veronica, îi șterge chipul lui Hristos în călătoria spre Drumul Crucii. În jurul feței lui Hristos sunt inscripționate următoarele cuvinte: salve sante facies nostris redeptori, ce pot fi traduse drept Mărire Ție, chip sfânt al Mântuitorului nostru. Purtătorul acestei insigne spera să își însușească calitățile asociate cu sfântul aferent, în acest caz fiind vorba despre virtuțiile milei și pioșeniei. În orice caz, prin simpla purtare a insignei își aminteau de aceste caracteristici.

Faptul că pelerinii purtau aceste insigne înseamnă că erau preocupați de imaginea de sine pe care o asociem cu cei înstăriți, însă putem vedea că aceste artefacte făceau parte chiar și din rutina zilnică a celor mai săraci.

- Sarah