Casă roșie

Casă roșie înfățișează o casă roșie solidă, văzută din față, amplasată în sălbăticie. Casa nu are niciun fel de detalii, cu excepția a trei hornuri pe micul acoperiș negru. Nu există ferestre sau uși, ceea ce sugerează că nu există nicio cale de intrare sau de ieșire. Casa este centrală, ocupând un spațiu aproape perfect în mijloc. Niște dungi orizontale reprezintă pământul și cerul. Peisajul în sine este lipsit de trăsături dar scopul său este important: fără el, casa nu ar avea un calibru de dimensiune si nici o prezență solidă, devenind o formă plată arbitrară. În schimb, pentru că este amplasată în acest fundal, ea atrage toată atenția. Forma roșie este o provocare, liniile drepte creează eșafodul unui exterior stoic, controlat, care totuși îngrijorează privitorul. Lipsa de deschideri arhitecturale creează o senzație de neliniște; fațada aceasta roșie sugerază un secret ascuns și neîncredere, cum stă ea nemișcată și de neînduplecat. Ne confruntă direct în față, cu o siguranță și o sinceritate care ne surprinde și ne alarmează.

În anii 1930, Malevici s-a trezit uitându-se cu uimire la fațada oarbă a acestei „case roșii” antipatice, un leviatan pe scena politică și artistică din Rusia. Libertatea creativă a individualului era tot mai opresată. Mișcările moderniste—în special constructivismul și suprematismul—din care făcea parte și Malevici erau considerate nepotrivite și mesajul din noul dictat al lui Stalin era clar: respectați regulile sau suportați consecințele. Casa roșie este monolitică și inflexibilă—un simbol puternic al noului guvern roșu—dar îmi place să cred că pictura lui Malevici avea un înțeles subversiv. În ciuda limitării libertății artistice sub noul regim, Casă roșie își păstrează autonomia prin sensurile implicite. Ambiguitatea sa e cheia: poate la exterior pare că prezintă puterea noii Rusie, însă dincolo de acest exterior evident este dovada integrității artistului care spune: „Stau drept, chiar dacă sunt singur. Sub această fațadă se află un individ autonom și sincer, nu un slujitor al totalitarismului.”

-Sarah Mills