Învierea

Maestrului italian renascentist Piero della Francesca, i s-a comandat această frescă în stilul gotic pentru Residenza, sala de întâlniri comunală din Sansepolcro care era folosită exclusiv de către Conservatori, șefii magistrați și guvernatori, care înainte de a-și începe consiliile, se rugau înaintea imaginii. Plasată sus, pe peretele interior dinspre intrare, fresca are ca subiect o aluzie la numele orașului (adică Sfântul Mormânt), derivat din prezența a două relicve ale Sfântului Mormânt purtate de doi pelerini în secolul al IX-lea. 

Iisus se află în centrul compoziției, portretizat în momentul învierii Sale, așa cum sugerează poziția piciorului de pe parapetul mormântului Său, pe care Piero îl redă ca pe un sarcofag clasic. Istoricul de artă britanic Andrew Graham-Dixon notează că, în afară de rană, "corpul lui Hristos este la fel de perfect sculptat și la fel de lipsit de cusur ca cel al unei statui antice. Dar există în ceea ce îl privește și accente de umanitate intensă: fața aproape aspră neidealizată; și acele trei cute ale pielii care i se încrețesc la abdomen în timp ce își ridică piciorul stâng. Piero evidențiază dubla sa natură, atât ca om, cât și ca Dumnezeu."

Conform tradiției și prin comparație cu gravura în lemn care ilustrează Viețile Pictorilor a lui Vasari, soldatul adormit în armura maronie din dreapta lui Hristos este un autoportret al lui Piero. Contactul dintre capul soldatului și stâlpul stindardului purtat de Hristos se presupune că reprezintă legatura sa cu divinitatea. 

Fresca a fost aproape distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost cruțată doar pentru că Tony Clarke, un ofițer de artilerie britanic, a sfidat ordinele și a încetat să folosească armele trupelor sale pentru a bombarda orașul. Clarke nu văzuse niciodată fresca, dar citise eseul din 1925 al lui Aldous Huxley ce descria Învierea, având mențiunea: "Stă acolo în fața noastră în deplina și adevarata splendoare, cea mai măreață imagine din lume." Datorită lui, orașul, împreună cu celebra sa pictură, a supraviețuit. Atunci când evenimentele episodului au devenit clare în cele din urmă, Clarke a fost lăudat ca un erou local și până în ziua de azi o stradă din Sansepolcro îi poartă numele.