Natură moartă cu gutui by Vincent van Gogh - 1887/88 - 46 x 59,5 cm Natură moartă cu gutui by Vincent van Gogh - 1887/88 - 46 x 59,5 cm

Natură moartă cu gutui

ulei pe pânză • 46 x 59,5 cm
  • Vincent van Gogh - March 30, 1853 - July 29, 1890 Vincent van Gogh 1887/88

Continuăm luna noastră specială cu colecția muzeului Staatliche Kunstsammlungen Dresda, ceea ce înseamnă că până la finalul lunii, în fiecare duminică vom prezenta capodopere din colecția lor magnifică. Bucură-te de artă! :)

”În ceea ce privește propria mea operă, nu am avut bani pentru modele, altfel m-aș fi dedicat cu totul picturii de portrete. Dar am pictat o serie de studii de culoare, [...] căutând să ilustrez contrastul între albastru și portocaliu, roșu și verde, galben și violet [...]”. (Vincent van Gogh, 1886). Picturile cu natură moartă i-au oferit tot timpul lui Van Gogh oportunitatea să își transpună teoriile, care urmăreau sporirea intensității culorilor prin utilizarea unor nuanțe complementare în imagini. În timpul șederii sale la Paris, din 1886 până în 1888, acesta a lucrat intens și în tehnica poantilismului. 

Chiar și în Natură moartă cu gutui, a cărei stare de conservare fără fisuri majore în stratul de vopsea arată un stil de pictură prin rapiditate, este vorba în primul rând despre culoare. Variațiile de galben în gradații complementare tonurilor de albastru-verde ce domină compoziția, sunt reduse la câteva elemente. Tonul de culoare este sporit de linii roșii scurte, care contrastează cu verdele albastrului turcoaz. În plus, nuanțele de alb și maro-violet sporesc luminozitatea culorilor. Van Gogh a înglobat în pictură elemente caracteristici de design ale imprimeurilor japoneze din lemn prin conturarea subtilă cu galben-ocru și absența umbrelor. Suprafețele de culoare, ritmate prin mișcări dinamice, neutralizează un efect spațial pictural și servesc mai ales ca o folie pentru a spori culoarea gutuilor în formă de pară, care sunt așezate pe pânză într-o poziție indulgentă, cu vedere de sus, ilustrate fizic prin lumini și umbre. Împreună cu acestea, tușele verticale de culoare galben-maro-violet din colțul din dreapta sus stabilesc câteva accente spațiale. 

P.S. Gutuile, la fel ca perele (cu care se aseamănă), sunt niște fructe minunate de pictat. Aici poți găsi mai multe pere care se ascund în mari capodopere de-a lungul istoriei artei. <3