Edward Hopper
Ei bine, chiar cred că nimeni nu a mai reprezentat solitudinea omului modern la fel ca el. În același timp, picturile sale sunt atât de dramatice; poate de aceea simțim o apropiere puternică față de ele. În Soare de dimineață, femeia modelată după soția lui Hopper, Jo, privește înspre soare impasibilă și aparent pierdută în gânduri. Peretele gol și înălțimea la care se află camera față de stradă sugerează, de asemenea, pustietatea și solitudinea ce caracterizează viața urbană.
O mare parte din succesul pe care Hopper l-a avut la început poate fi atribuit lui Jo, care era și managerul lui. Când cei doi s-au căsătorit în 1924, erau deja trecuți de 40 de ani. Jo, o pictoriță și actriță, a fost mai consacrată decât soțul ei. În 1923, a fost invitată să participe la o expoziție de grup pentru artiști americani și europeni la muzeul Brooklyn, iar ea i-a încurajat pe curatori să includă și lucrările soțului său. Datorită expoziției, a avut loc prima achiziție din muzeu a uneia dintre lucrările lui.
Jo a fost singurul model feminin al lui Hopper din 1923 și până la moartea acestuia în 1967, cu toate că el nu a considerat că tablourile sale erau portrete ale soției sale, el folosind-o pe post de înlocuitoare pentru "orice femeie". La vremea când picta Soare de dimineață, Jo avea 69 de ani, dar el tot o pictează în forma sa idealizată, tânără.
P.S. Aici găsiți câteva cuvinte în plus despre singurătatea din arta lui Hopper, precum și câteva lucrări emoționante (iar aici găsiți faimoșii Șoimi de noapte, ce au apărut în multe meme-uri). ;-)