Cancanul by Georges Seurat - 1889-1890 - 170 x 141 cm Cancanul by Georges Seurat - 1889-1890 - 170 x 141 cm

Cancanul

ulei pe pânză • 170 x 141 cm
  • Georges Seurat - December 2, 1859 - March 29, 1891 Georges Seurat 1889-1890

2021 se încheie astăzi!

Cu această ocazie vă prezentăm o pictură de petrecere, plină de voioșie, extrasă din colecția muzeului Kröller-Müller din Otterlo. Dar indiferent de cum vă petreceți ultimele ore din acest an, noi, întreaga echipă DailyArt, dorim să vă mulțumim că sunteți alături de noi. :)

Să aveți o petrecere nebună precum dansatorii imortalizați de Seurat, sau dimpotrivă, o seară liniștită acasă, oricum preferați! :) Acum să trecem la pictură!

Femeile și bărbații din această pictură dansează entuziast chahutul, sau cancanul, un dans indecent pentru acea perioadă, în care femeile își ridică fustele și mișcă picioarele în aer. În ciuda subiectului energic, Cancanul nu este o scenă trecătoare din viața de noapte pariziană, ci o pictură realizată cu multă migală și chibzuință. Seurat este fascinat de efectul luminii și culorilor și caută în mod intenționat o metodă sistematică prin care să redea acest efect. El a capturat dansul exuberant printr-un sistem strict ce folosește nenumărate puncte de vopsea aplicate meticulos, linii și combinații de culori.

Sala de dans este scufundată în culori calde și o lumină artificială radiantă. Dansatorii par a fi prototipuri și nu oameni în carne și oase. Ei se mișcă într-o repetiție ritmică. Toate liniile și mișcările din pictură sunt îndreptate în sus pentru a indica atmosfera energică a dansului și muzicii: picioarele dansatorilor, mâinile dirijorului și mustățile bărbaților, colțurile gurilor și ochilor femeilor, gâtul contrabasului și chiar și florile din fundal. 

Ne vedem mâine, în 2022! 

P.S. În această zi avem un cadou special pentru voi; vedeți aici cele mai frumoase spectacole de artificii din pictură! La mulți ani și un an nou fericit! <3

P.P.S. Nu știu dacă sunteți pregătiți pentru 2022, dar dacă nu, calendarele noastre de hârtie vă pot ajuta să faceți anul ce vine mai frumos și plin cu artă. Le găsiți aici!