James Ensor

James Sidney Edouard, baronul Ensor (1860-1949) a fost un pictor și gravor de origine belgiană, născut în Ostend. Părinții săi au fost Maria Catherina Haegeman și James Frederic Ensor. Spre deosebire de tatăl său, care a studiat ingineria în Anglia și Germania, Ensor nu a dezvoltat niciun interes pentru studiile academice, astfel că, la vârsta de 15 ani, a părăsit mediul școlar și și-a început formarea artistică sub îndrumarea a doi pictori locali. 

Din 1877 și până în 1880 a urmat cursurile Academiei Regale de Arte Plastice de la Bruxelles, unde l-a avut printre colegii săi pe Ferdinand Khnopff (1858-1921). Ensor și-a expus prima sa lucrare în 1881. Începând cu 1880 și până în 1917, studioul său se afla în podul casei părintești. De călătorit, Ensor nu a călătorit prea mult: a vizitat de trei ori Franța, însă pentru scurt timp, Olanda de două ori și Londra timp de patru zile în anul 1892. Aproape întreaga sa viață și-a petrecut-o în Ostend. 

Ensor a influențat mult expresionismul și suprarealismul și a fost asociat cu grupul artistic Les XX. În timp ce majoritatea operelor sale timpurii, precum Muzică Rusească (1881) și Bețivii (1883), ilustrează scene realiste într-o manieră sobră, paleta sa de culori a devenit treptat din ce în ce mai puternică, iar subiectele abordate din ce în ce mai bizare. Picturi precum Măștile scandalizate (1883) și Schelete luptându-se pentru un spânzurat (1891) surprind figuri purtând măști grotesce, inspirate de cele vândute în magazinul de suveniruri al mamei sale cu ocazia Carnavalului anual de la Ostend. Subiecte precum carnavale, măști, păpuși, schelete și alegorii fantasmagorice au dominat operele mai mature ale lui Ensor. 

În studioul său, Ensor îmbrăca schelete și le aranja pe pânza sa în tablouri colorate, enigmatice. În operele sale cu natură moartă, se folosea de măști pentru a accentua simbolurile teatrale. Atras fiind de măștile din plastic, colorate și cu un potențial impact psihologic, Ensor și-a creat un mediu în care le putea picta cu deplină libertate. 

Între 1888 și 1892, Ensor lasă deoparte măștile și se orientează către teme religioase, adesea chinuirile lui Hristos. Ensor și-a asumat temele religioase drept o întruchipare a dezgustului său personal pentru inumanitatea lumii. Numai în 1888 a realizat 45 de gravuri, precum și cea mai ambițioasă pictură a sa, imensa Intrarea lui Hristos în Bruxelles din 1889, lucrare considerată un predecesor al expresionismului din secolul al XX-lea. În această pictură ce elaborează temele abordate de Ensor în desenul Aureolele lui Hristos din 1885, o mulțime avansează către privitor, în cadrul unui carnaval, purtând măști grotești. În această aglomerație se deosebesc politicieni belgieni, figuri istorice și membrii ai familiei lui Ensor. Aproape pierdut în mulțime, se află Hristos pe măgarul său. Deși se considera ateu, Ensor se identifică cu Hristos în semn de batjocură. 

Odată ce au început să-i fie recunoscute operele și talentul, la sfârșitul secolului al XIX-lea, stilul lui Ensor se cizelează și începe să picteze mai puțin. Criticii au considerat ultimii 50 de ani ai lui Ensor drept o lungă perioadă de declin. Sarcarsmul agresiv și scatologia ce i-au caracterizat lucrările de la mijlocul anilor 1880 au dispărut treptat din noile sale opere, iar majoritatea lucrărilor noi erau văzute drept o simplă reproducere a celor timpurii. Printre lucrările semnificative din perioada târzie a lui Ensor se numără The Artist's Mother in Death (1915), un tablou sobru care ilustrează patul de moarte al mamei sale, cu sticle de medicamente în prim-plan, și The Vile Vivisectors (1925), un atac vehement la adresa celor responsabili pentru utilizarea animalelor în experimente medicale.

În primul deceniu al secolului al XX-lea, Ensor a creat din ce în ce mai puțină artă și s-a concentrat pe muzică. Deși nu avea studii muzicale, se pricepea să improvizeze melodii la armoniu. La bătrânețe, era o personalitate onorată de către belgieni, iar plimbările sale zilnice deveniseră o emblemă a orașului Ostend. Pe parcursul vieții sale, Ensor a avut mai multe prietene, însă nu s-a căsătorit niciodată. După o scurtă suferință, a murit în orașul său natal pe 19 noiembrie 1949, la vârsta de 89 de ani.