Pieter Bruegel the Elder
"Triumful morții" de Pieter Bruegel cel Bătrân nu este pentru cei slabi de înger. Se numără printre cele mai înfricoșătoare picturi ale epocii, iar secoloele ce au urmat de atunci nu au făcut decât să întărească această idee. Până la lucrarea lui Goya din 1810-20, Dezastre ale războiului, nu a existat altceva în arta europeană care să semene cu această descriere sălbatică a iadului pe pământ. Capodopera lui Bruegel realizată pe un singur panou are un mesaj sumbru: nu există scăpare de flagelul războiului. Bărbații și femeile din peisajul cuprins de flăcări încearcă să se apere de slujitorii morții cu săbii și sulițe, însă aceștia sunt depășiți numeric iar eforturile lor sunt zadarnice. Nu numai că moartea este inevitabilă și necruțătoare, fără să țină cont de proveniența socială (o lecție pe care artiștii medievali și renascentiști au repetat-o audienței lor de nenumărate ori), aceasta este pe deasupra și creativă într-un mod pervers. Varietatea de metode de tortură a oamenilor în timpul războiului este interminabilă. Halucinația războiului este la fel de intensă și activă precum cea a lui Bosch, însă sângele rece al violenței nu lasă loc pentru capricioși.
Este greu de spus dacă scenele din Triumful morții sunt imaginate, convenții bazate pe viziunile infernale ale artiștilor anteriori, observațiile martorilor oculari ale atrocităților de război, sau o combinație a acestora. Fiecare centimetru al Triumfului morții prezintă haosul la scară masivă. Scheletele ucid sute de oameni, de la țărani la nobili, de la copii la rege. Nimeni nu scapă de soarta morții. Acest tablou ilustrează influența pictorului olandez Hieronymous Bosch asupra lucrarilor lui Brueghel, care a pictat la rândul său ilustrații demonice ale morții și supranaturalului. Deschideți imaginea pentru a o vedea pe tot ecranul si mariți-o - chiar merită!