Leonardo da Vinci
Pentru Pitagora, matematicianul și filosoful grec antic, numerele nu erau doar sacre, ci și o oglindire solemnă a tuturor lucrurilor, adevărata fibră a naturii din care totul se desface. Asta înseamna că totul este construit pe baza unor tipare matemetice. Nu este de mirare că folosim numere precise pentru a descrie proporția dintre albine și trântori într-un stup, sau chiar pentru a calcula dispunerea în spirală a frunzelor. Dar ce ai zice de ceva atât de subiectiv precum armonia sau frumusețea? Ce au aceste numere în compun cu ochii Mona Lisei? Răspunsul este 1.618 - și nu glumesc.
Din punct de vedere matematic, Secțiunea de aur afirmă că două mărimi sunt în relație optimă una cu cealaltă dacă raportul lor este același cu raportul dintre suma lor și cea mai mare dintre cele două mărimi. Poate fi exprimată, rotunjită fiind la trei zecimale (fiind un număr irațional ca pi), ca 1.618. Deoarece se găsește în întreaga natură, se spune că ar deține cheia proporțiilor frumuseții și armoniei, fiind folosită în acest scop încă din antichitate. Phidias, arhitectul Panteonului din Atena, a folosit această proporție pentru a construi acestă scructură, motiv pentru care numărul este reprezentat de pi (Φ).
Această fascinație pentru modele numerice ale frumuseții a fost preluată de mulți iubitori de artă și matematică. În anul 1490, un cunoscător deosebit de celebru a schițat într-unul dintre jurnalele sale o ilustrație care reflecta idealul renascentist al omului ca măsură a tuturor lucrurilor: omul Vitruvian, ilustrând caninul proporțiilor umane perfecte aparținând arhitectului roman Vitruviu - un concept ce a fost dezvoltat din Secțiunea de aur.
Da Vinci, ca mulți alți pictori ai Renașterii, a proiectat elementele tablourilor sale conform acestui raport. Acest lucru creează o metodă meticuloasă de exprimare a lipsei de efort, imitând modelele naturale pentru a evita un aspect artificial. Ulterior, artiști precum Dali au preluat acest exemplu.
Privește în jurul tău: lucrurile umane care se îmbină cel mai bine cu împrejurimile lor sunt probabil cele care au fost cel mai bine gândite și chiar cele care uneori trec neobservate. (De obicei cred că cea mai potrivită muzică este cea observată doar când este redusă la tăcere). Armonia lui pi este pretutindeni; trebuie doar să o observi.
Artur Deus Dionisio