Magdalenienii

O pânză goală, ca o foaie goală, deține potențialul infinitului. Poate declanșa un război sau o căsnicie pe viață într-o declarație, poate inspira o revoluție sau te poate salva de tristețe într-un tablou - totul este stins acolo până când ceva este definit. De aceea prima linie ar putea fi atât de înfricoșătoare. Dacă simți responsabilitatea de a rupe un flux nesfârșit de posibilități definind despre ce va fi acea foaie/pânză, o luptă care mă tot stresează, poate ar trebui să ne întrebăm despre picturile lui Miró.

Sunt un fel de terapeutice pentru această paranoia specifică. Sunt foarte preocupat de închiderea și încurcarea logică, obsedat de detalii cărora trebuie să le dau sens. Acest lucru merge de la cumpărarea săpunului (culoarea ar trebui să se potrivească cu șamponul, din anumite motive) până la a scrie despre orice. Această anxietate pentru un perfecționism imbecil este atât de puternică, încât uneori mă feresc să nu scriu ceva care să-mi facă o mare plăcere pentru că încă nu mi-am dat seama de detalii. Partea cea mai rea este să fii conștient de acest ridicol (în cea mai mare parte).

Dacă te identifici, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu această neliniște, sunt șanse să îți dorești ca lucrurile care ar trebui să fie distractive să fie la fel de ușor de făcut ca atunci când erai copil. Doar înoată fără să îți faci griji dacă ai putea să o faci la un moment mai bun, sau pur și simplu să te încurci în bucătărie, indiferent de rezultatul final. De aceea sunt atât de critic față de acele tablouri discreditate ca acesta de astăzi cu această propoziție de dispreț: „Un copil ar putea face asta”. Pentru că asta, prietenii mei, este o al năibii de realizare. Poate că cea mai grea parte este să ne confruntăm cu această lume impulsivă și haotică, în care nu mai rămâne mult pentru perfecțiune, să îmbrățișăm limitările angajamentelor noastre și să ne distrăm bine cu ea. Chiar și capodoperele au fost create pe baza riscurilor și greșelilor și nu este neobișnuit să auzim scriitori și pictori celebri spunând deschis că nu le place munca lor, poate pentru că este atât de dificil să ne descurcăm cu propriile așteptări.

- Artur Dionisio