Hector și Andromaca

Giorgio de Chirico este cel mai bine cunoscut ca un "pictor metafizic" italian, asociat cu suprarealiștii dar de multe ori fiind în dispută cu ei. Prin "metafizic", contemporanii săi au înțeles ceva dincolo de universul guvernat de legile fizicii. "O operă de artă trebuie să scape de toate limitele umane: logica și bunul simț doar ar interveni", scria Chirico în 1913. Acest tablou a fost rezultat al ambelor școli, atât cubiste, cât și suprarealiste. Suprarealismul s-a bazat în mare măsură pe obiecte asemănătoare unui vis, geometrie și structuri simple. Cubismul a folosit imaginile reprezentative prin utilizarea intensă a perspectivelor geometrice și înclinate. Subiectul acestui tablou provine din mitologia greacă - rămasul bun al lui Hector de la soția sa, Andromaca, înainte de bătălia lui împotriva lui Ahile. De Chirico înfățișează cuplul condamnat cu cele două figuri din pictura în ulei. Figura din stânga este Hector, având în vedere lățimea masculină a umerilor și abdomenul conic. Figura din dreapta este Andromaca: ea este compusă din forme mult mai feminine, organice și curbate și are oase pronunțate ale șoldurilor.