Hans Burgkmair
Până la sfârșitul secolului XV, gravura devenise o metodă foarte răspândită pentru a crea și disemina imagini. Mediul era flexibil și se producea orice, de la suveniruri religioase la ilustrații complexe pentru cărți. Până în jurul anului 1510, xilogravura era în general monocromă, dar artiștii au început să experimenteze cu blocuri suplimentare, conferind astfel o mai mare profunzime lucrărilor.
Pentru această imagine au fost folosite trei blocuri, nu doar unul, și trei nuanțe de cerneală maro: cea mai întunecată nuanță pentru linii; o nuanță de maro mediu pentru umbre și detalii, cum ar fi modelul de pe stâlpul din dreapta; și o nuanță de maro auriu pentru culoarea generală. Culoarea palidă naturală a hârtiei a fost lăsată expusă, pentru a scoate anumite zone în evidență.
Efectul general este cel al unei scene bine definită, aproape sculpturală. Hașurile întunecate și paralele definesc cadrul arhitectural, pe când liniile curbate creează formele rotunde ale figurilor, conferind sentimentul de mișcare. Zonele luminoase, în care hârtia a rămas neatinsă de cerneală, sporesc definiția tridimensională a formelor, mai ales a figurilor. Imaginea este dintr-o altă lume, dar în același timp, abordează realitatea existenței umane; în acest exemplu, subiectele iubirii, fricii, morții și pierderii pot fi înțelese cu ușurință de oricine. E vorba de un moment dramatic intens, pe un fundal de piatră rece, de nestrămutat, în care scheletul Morții săvârșește un act macabru împotriva celor doi îndrăgostiți.
Dacă ar fi fost o xilogravură monocromă, lucrarea Îndrăgostiți înfrânți de moarte nu ar fi fost la fel de impresionantă, deși Moartea tot ar fi asaltat cu violență bărbatul, privind amenințător peste umăr spre femeia care fuge fără speranță. Tonurile suplimentare conferă o nuanță mai puternică de realism, iar profunzimea relației este de netăgăduit și mult mai verosimilă decât o versiune alb-negru.
- Sarah