Rossetti a scris sonetul intitulat La Bella Mano, în română Mâna frumoasă, la un an după realizarea tabloului, sugerând faptul că sursa poemului este chiar reprezentarea vizuală. Cele două strofe de pe ramă sunt în limba italiană, o limbă pe care Rossetti o vorbea fluent încă de la o vârstă fragedă.
Acesta este sonetul:
O, mână minunată, care pe sine se spală
În al tău element pur și natural,
Unde Doamna Iubirii cu mare avânt
S-a născut [...]
Cuprinsă de inele și brățări regale,
O floare chiar a virginității venerei,
Mergi și strălucește înconjurată de dulcile surori;
În discuții delicate de fecioară
Întotdeauna albă și moale; până vei fi,
O, mână! condusă de inimă în mâna unui iubit.
Precum multe lucrări târzii ale lui Rosetti, compoziției îi lipsește firul narativ. În schimb, tabloul este o personificare a iubirii - o veneră ajutată de însoțitoarele ei înaripate. Pânza e bogată în detalii, toate contribuind la tema iubirii - atât spirituală, cât și pământească - reprezentată în figura centrală. Tema este susținută și de o abundență de simboluri, inclusiv scoica, care amintește de nașterea lui Venus din spumele mării. Oglinda convexă creează efectul unei aure, iar în ea se reflectă patul, sugerând astfel un iubit prezent sau viitor.