Amrita Sher-Gil
Ocazional numită Frida Kahlo a Indiei (în principal datorită asemănării faciale superficiale, și nu datorită artei sale), Amrita Sher-Gil s-a născut în 1913, tatăl ei fiind Sikh Punjabi, iar mama ei fiind evreică din Ungaria. Și-a petrecut majoritatea copilăriei timpurii la Budapesta, dar s-a mutat în India în 1921 și s-a apucat de pictat la vârsta de 8 ani. După un stagiu scurt într-o școală de artă din Florența în 1923, ea s-a întors în India anul următor și a rămas acolo până la vârsta de 16 ani. Apoi ea a navigat către Europa alături de mama sa pentru a se pregăti să devină pictor în Paris. Influențată inițial de către pictori europeni precum Cezanne și Gauguin, pictura sa "Fete tinere" din 1932 a făcut ca ea să devină cea mai tânără și singura asiatică aleasă ca Asociat al Marelui Salon din Paris în 1933. A revenit în India în 1934.
Am crescut în Bombay (așa era numit pe atunci) în India în anii 50 și 60 și singurii doi pictori indieni de care auzisem erau Amrita Sher-Gil și M. F. Husain. Am fost mereu atras de lucrările ei mai mult decât cele abstracte ale lui Husain, dar fără să știu de ce. Acum că sunt mult mai bătrân, cred că motivul este trecutul ei extraordinar și tăria de caracter de care a avut nevoie pentru a deveni un pictor celebru - atât ca indiancă, cât și ca femeie. Mai ales într-o vreme când societatea indiană era mult mai conservativă și indienii se aflau sub conducerea lui British Raj, puterea și povestea ei au strălucit prin încrederea tăcută a lucrărilor ei.
Cu toate că îmi plac și lucrările ei mai timpurii - sunt relativ europene prin stil și nu fățiș indiene - pentru mine, abia atunci când a început să exploreze teme indiene lucrările sale au început să se diferențieze cu adevărat de lucrările celorlalți. Călătoriile ei prin India au intensificat regăsirea ei în suferința femeilor, iar femeile din zone rurale au devenit în mod special subiectul operelor ei de mai târziu. Îmi place mai cu seamă "Grup de trei fete", prima ei pictură de după întoarcerea ei în India, deoarece focalizarea e intimă și doar asupra femeilor, fără loc pentru oale, covoare sau pereți (care sunt de obicei prezente în celelate picturi indiene de-ale sale) care ar putea distrage privitorul de la contemplarea asupra posibilelor gânduri ale femeilor și întâmplărilor din viețile lor. A murit în Lahore în 1941, din motive neclare, lăsându-ne să ne întrebăm cât de multe lucruri în plus ne-ar putea fi lăsat dacă ar fi avut șansa.
-Michael Anderson