Diego Velázquez
Această pictură este destul de extraordinară. Pictura de peisaje era destul de rară în Spania la această vreme, cele mai multe comenzi fiind cu teme religioase ori portrete. Velázquez era oarecum deconectat de la arta peisagistică convențională din Franța și Italia, practicată de artiști precum Claude Lorrain sau Poussin, el folosindu-se de o schiță în ulei, și nu de o lucrare pictată pe șevalet, lucru neobișnuit. O asemenea revoluție l-a plasat cu 200 de ani înaintea pictorilor impresioniști prin alegerea peisajului ca subiect, apoi prin interesul față de lumină.
Criticii au repetat de nenumărate ori că lumina și aerul sunt și ele protagoniști ale acestor lucrări. Timp de mai multe secole, ei au insistat și asupra faptului că aceste lucrări par să reflecte un efort de a captura un moment anume, adică să descrie o anumită circumstanță ambientală. De asemenea, e interesant și faptul că Velázquez folosește o fereastră palladiană - o structură arhitecturală constând dintr-o deschidere centrală ce se termină într-o arcadă semicirculară flancată de două deschideri rotunjite.