Nuferi

În timpul ultimilor 30 de ani din viață, Claude Monet și-a găsit ca principală temă artistică grădina lui de apă de la Giverny, la 40 de mile de Paris, care i-a fost și refugiu, un loc pentru meditație, reverie și pace. Tușele puternice, caligrafice, în culori atent coordonate, redau pe pânză secvențe complexe de mișcări tremurânde. Așteptările vizuale sunt confuze, deoarece Monet a întors lumea invers, pictând pământ și iarbă în partea de sus, și nu jos. El a estompat limitele dintre apă, pământ, nuferi și reflecții, făcând ca natura să pară ceva imaterial, să pară plutitoare, suspendată în lipsa gravitației sau adâncimii, într-o mișcare strălucitoare perpetuă - o evoluție naturală a stilului lui impresionist timpuriu de a capta lumina fugară. Cum a remarcat Monet pentru un critic în 1909, imaginea grădinii de apă „evocă în tine ideea infinitului; trăiești acolo, ca în macrocosmos... instabilitatea universului, care se transformă în fiecare moment în fața ochilor noștri.” 

În timpul verii anului 1914, Monet și-a realizat în sfârșit visul de a face din grădina de apă subiectul unei mărețe scheme decorative, un proiect căruia i-a dedicat ultimii 12 ani din viață. A realizat acest concept memorabil pe pânze imense, care transmit efectele condițiilor variate de lumină asupra iazului, în momente diferite ale zilei. Pictate ca un cadou pentru națiunea franceză, aceste decorații vaste sunt acum expuse în două încăperi ovale mari din Orangerie des Tuileries din Paris. Caracteristicile compoziționale și dimensiunile atipice ale picturii Toledo sugerează că aceasta a fost creată pentru partea dreaptă a tripticului intitulat Dimineață, idee ulterior respinsă de artist. La momentul morții lui Monet, aceasta a rămas neterminată în studioul lui.