Simon Vouet
Arta barocă ne spune o minciună. Scufundă realitatea în culoare, o saturează cu detalii extravagante și manipulează lumina astfel încat să creeze un contrast puternic ce "scoate la lumină" cele mai dramatice aspecte ale operei de artă.
Abundența detaliilor poate deveni atât de obositoare încât să determine un privitor copleșit să-și ferească ochii. Pentru a da un sens ornamentării extravagante, ajută să ne concentrăm pe o trăsătură cheie a compoziției, una pe care tindem în mod natural să o observăm, ca apoi să navigăm printre diferitele elemente ale aparenței pentru a ajunge la esență--în centrul acestei atmosfere luminoase, radiante, o oglindă întunecată privește înspre noi, bântuind scena: a înțelege puterea acestei oglinzi înseamnă a înțelege numele acestei picturi.
Prudența este mai înțeleaptă decât precauția, creionează un portret fidel al lumii în care folosește atât tonuri luminoase, cât și întunecate, dar preferă să nu le vadă pe niciunele. Fiecare își confundă propria reprezentare a lumii cu lumea însăși, astfel perspectiva ta definește granițele realității tale. A alege să creionezi cu un ton mai presus de celălalt înseamnă a alege să îți restrângi orizonturile, să trăiești într-o lume mai mică.
Se spune că secretul este să ai o atitudine pozitivă, să privești spre norii din care răsare soarele, să îngropi adânc fiecare val întunecat de negativitate, să te concentrezi pe pseudo-divinitatea ce aspiri să devii prin suprimarea tuturor defectelor tale--atunci vor coborî îngerii să ne binecuvânteze cu fericire.
Dar secretul ne minte! Nimic nu e mai periculos decât consolarea nepăsătoare cum că „totul va fi bine”, că timpul le rezolvă pe toate, că norocul va fi în favoarea noastră. Această constrângere de a elimina orice nu se integrează în cursa pozitivă spre exaltarea proprie duce la crearea unei ființe superficiale, artificiale și, în mod ironic, bazate pe negativitate („nu asta vreau să fiu/să mi se intample”). Astfel secretul este neviabil, imprevizibil și fundamentat pe temelii false. Putem fi mai presus de această decepție la care ne supunem singuri doar pentru a ne simți protejați? Este o reflecție crudă lumii.
Chiar și în contextul acestei lucrări suntem forțați să înfruntăm negativul, este singurul element care ne privește direct în ochi și fără de care ne-am pierde în abundența ornamentelor fără înțeles. Această crudă reflecție oglindește pesimismul interior, siguranța adversității și a răului. Doar sub influența pesimismului capeți puterea de a prevedea cele mai neplăcute situații și reușești să acționezi cu grijă prin a accepta natura situației ca fiind atât brutală, cât și frumoasă. Acesta este tipul de conștiință care face ca riscurile și bunăvoința să fie într-adevăr de apreciat.
A fi prudent la interior înseamnă a fi capabil, a îmblânzi mai presus de a neglija. Să-ți îmbrățișezi defectele, să-ți studiezi reflecția, să înveți la ce să te aștepți de la propria-ți persoană și în ce circumstanțe, să tratezi persoana care ești de fapt, nu persoana care visezi să fii. Să ții șarpele sub mâna ta dreaptă, ca în pictură, drept călăuzitor, și să iei decizii pe baza consecințelor pe care le-ar putea avea asupra ta și a celor din jur. Opusul, optimist, ne face mai vulnerabili față de noi înșine.
Prudența la exterior este busola care te ghidează pe un pământ neiertător. Ființele umane fac parte din lanțul trofic. Uneori mâncăm, alteori s-ar putea să fim mâncați. Distrugem natura, iar uneori se întâmpla calamități care ne distrug pe noi. Chinul și suferința sunt constante împotriva cărora se dezvoltă efortul omului, sunt motivul pentru care se nasc legile și cresc instituțiile. Puțini sunt lăsați înafara acestui proces împotriva nedreptății, "ordine" este doar un nume pe care o generație i-l dă unei structuri. Odată au fost sclavi, astăzi avem muncitori, mâine nu se știe...
Prudența trebuie privită ca o componentă din mașinăria nemiloasă a naturii; trebuie acceptat faptul că suferința este inevitabilă, dar că nu trebuie văzută ca pe o pedeapsă personală. Timpul vine cu noi provocări și este responsabilitatea noastră să fim pregătiți.
Arta barocă ne spune o minciună. Nu prezintă lumea așa cum este ea, dar, spre deosebire de optimismul absurd, face realitatea mai profundă, adesea prin suferință, pentru a naște un adevăr mai curat.
- Artur Deus Dionisio