Fără titlu by Zdzisław Beksiński - 1976 Fără titlu by Zdzisław Beksiński - 1976

Fără titlu

ulei pe pânză •
  • Zdzisław Beksiński - February 24, 1929 - February 21, 2005 Zdzisław Beksiński 1976

Zdzisław Beksiński a fost un pictor, fotograf și sculptor polonez, care s-a specializat în domeniul distopiilor suprarealiste. Beksiński și-a realizat picturile și desenele într-o manieră pe care o numea fie barocă, fie gotică. Creațiile sale au fost concepute, cu preponderență, în două perioade. Prima perioadă cuprinde lucrări considerate expresioniste, datorită paletei de culoare utilizate, având totodată și un stil de realism utopian, îmbinat cu o arhitectură suprarealistă, asemenea unui cadru apocaliptic. A doua perioadă s-a definit printr-un stil mai abstract, componenta de bază alcatuind-o formalismul.

Beksiński a fost înjunghiat fatal în apartamentul său din Varșovia, în februarie 2005, de către o cunoștință în vârstă de 19 ani. Se pare că motivul crimei ar fi constat în refuzul artistului de a împrumuta adolescentului o sumă de bani.

Această pictură se încadrează în așa-zisa perioadă fantastică a artei lui Beksiński. Dorința pictorului a fost de a își înfățișa viziunile lăuntrice, fiind foarte atent la detalii. Chiar dacă formele și figurile sunt aproximativ realiste, Beksiński este considerat în continuare a fi un reprezentant al suprarealismului. Acest tablou a fost creat în anul 1976, utilizând culori calde și fiind realizat în ulei. Ca multe alte tablouri ale artistului, nici acesta nu are un titlu. Beksiński nu și-a intitulat picturile, căci nu dorea să influențeze procesul de interpretare al privitorului. O persoană ce privește atent va putea descoperi în tablou nu numai forme omenești și un cal coșmăreic, ci și o pădure însângerată din care ies frunze (sau păsări).

Vă prezentăm pictura de astăzi datorită Centrului Cultural Nowa Huta. Mulțumim!

Puteți vedea ma multe lucrări ale lui Zdzisław Beksiński pe pagina noastră de Instagram.