Radha and Krishna în barca iubirii by Nihal Chand - 1750 - 43 cm x 34 cm Radha and Krishna în barca iubirii by Nihal Chand - 1750 - 43 cm x 34 cm

Radha and Krishna în barca iubirii

Pictură în miniatură • 43 cm x 34 cm
  • Nihal Chand - 1710 - 1782 Nihal Chand 1750

Uniunea dintre Zeul Krishna și Radha reprezintă întruchiparea iubirii și a devotamentului de o intensitate fără egal. Omagiile aduse iubirii lor eterne sunt un motiv important în arta hindu, inclusiv pentru școala de miniaturi Kishangar. Aceste picturi pot fi recunoscute după trăsăturile alungite ale feței, cu linia părului în retragere și șuvițe de păr ondulate.

Prințul moștenitor al Kishangarh, Sawant Singh, este amintit ca un admirator devotat al lui Krishna, un poet talentat și un amant pasional (și în cele din urmă soț) al cântăreței și poetei de curte Vishnupriya. Povestea lor a fost comemorată de talentatul pictor Nihal Chand. În redarea cuplului regal, Nihal Chand a evocat legătura amoroasă divină dintre Radha și Krishna. El l-a înfățișat pe prinț ca pe Krishna, cu pielea sa albastră, iar pe iubita sa, ca pe Radha.

Un vers scris de prințul poet a inspirat de fapt această faimoasă pictură în trei faze. Secțiunea din partea de sus înfățișează cuplul regal la apus, într-o gradină, alături de alaiul lor. În partea centrală aceștia traversează râul împrejmuit de o arhitectură impresionantă. Partea de jos îi arată pe cei doi singuri în grădină, ascuzându-se de lume. Ghirlnda de flori ținută de prinț este un alt semn distinctiv al școlii Kishangarh, simbolizând dragostea iminentă.

Odată cu trecerea timpului, Sawant Singh și Vishnupriya s-au retras din lume, cufundându-se complet în bhakti sau devoționalism. Într-un final potrivit acestei incomensurabile povești de iubire, se pare că cei doi și-au petrecut ultimele lor zile împreună, într-un oraș din apropierea Vrindavan - locul în care Zeul Krishna a copilărit.

- Maya Tola

P.S. Vizitează canalul de YouTube al DailyArt!