Strada Mosnier cu steaguri by Édouard Manet - 1878 - 80 x 65.4 cm Strada Mosnier cu steaguri by Édouard Manet - 1878 - 80 x 65.4 cm

Strada Mosnier cu steaguri

ulei pe pânză • 80 x 65.4 cm
  • Édouard Manet - 23 January 1832 - 30 April 1883 Édouard Manet 1878

Pentru a comemora recenta Expoziție universală (al treilea Târg mondial de la Paris), ea însăși fiind o sărbătoare a luxului și prosperității, guvernul francez a declarat sărbătoare națională ziua de 30 iunie 1878. Sărbătoarea, denumită Fête de la Paix (Sărbătoarea păcii), a marcat de asemenea revenirea Franței din dezastruosul Război franco-prusac din anul 1870-1871 și apoi din sângeroasa și dezbinătoarea perioadă a Comunii din Paris ce a urmat războiului.

De la fereastra sa de la etajul al doilea, Édouard Manet a capturat, cu o mișcare de pensulă întreruptă cu precizie, după-amiaza de sărbătoare într-o armonie patriotică de roșu, alb și albastru, culorile steagurilor franțuzești ce flutură de la ferestrele noilor clădiri. Strada urbană a fost un subiect principal al picturii impresioniste și moderniste; mulți artiști au dorit să arate nu doar transformarea și dezvoltarea Perioadei industriale ci și impactul acesteia asupra societății. Ochii lui Manet au văzut atât trecători eleganți în trăsuri frumoase cât și, în prim-plan, un muncitor cărând o scară. Cocoșatul cu un picior amputat, probabil un veteran de război sau un cerșetor, trece pe lângă resturile îngrădite rămase de la construirea unei noi căi ferate.

P.S. Știu că este decembrie, iar noi vă prezentăm un tablou de vară, însă un pic de lumină și culoare nu strică nimănui. ; ) Iată aici o minunată selecție de tablouri care arată ultimele zile de vară. Un efect liniștitor garantat. <3