Pluta Meduzei by Théodore Géricault - 1818-1819 - 4,91 x 7,16 m Pluta Meduzei by Théodore Géricault - 1818-1819 - 4,91 x 7,16 m

Pluta Meduzei

ulei pe pânză • 4,91 x 7,16 m
  • Théodore Géricault - September 26, 1791 - January 26, 1824 Théodore Géricault 1818-1819

Pluta Meduzei de Jean-Louis Théodore Géricault este o pictură impresionantă atât în privința dimensiunilor (4,91 x 7,16 metri), cât și în ceea ce privește subiectul său.

Tabloul descrie un moment din naufragiul Meduzei, o fregată navală franceză. Nava s-a împotmolit în regiunea Senegalului în 1816. Deoarece bărcile de salvare lipseau, a fost asamblată o plută mare și 150 de supraviețuitori au pornit, după părerea lor, într-o călătorie spre siguranță.

Însă i-a așteptat un calvar de 13 zile; având puțină mâncare și apă potabilă, mulți dintre ei au pierit de sete și de foame, iar alții s-au orientat spre canibalism pentru a-și salva viața. În cele din urmă, doar câțiva dintre ei au supraviețuit. Géricault a ales să surprindă momentul când ei au văzut contururile unei corăbii la orizont, unii fiind amețiți, iar alții murind, dar totuși sperând cu disperare la salvare și făcând semne din mâini.

Acest naufragiu a fost un eveniment scandalos în istoria Franței și nicidecum unul care se dorea a fi imortalizat. Géricault a decis să creeze acest tablou din propria voință, deoarece era un eveniment care avusese loc recent și despre care se vorbea încă pe larg. Opera a devenit o senzație și un simbol al romantismului francez. Géricault s-a pregătit pentru crearea ei studiind tonurile și expresiile cadavrelor; a mai intervievat și doi supraviețuitori ai naufragiului.

Guvernul nu a reacționat pozitiv la această operă macabră, dar Luvrul a cumpărat-o pentru colecția sa. Este o pictură uimitoare, care surprinde un sentiment real de disperare, precum și forța voinței umane de a supraviețui.

- Heidi Werber

P.S. Dacă vrei să afli mai multe despre această lucrarea monumentală, apasă aici!