Stânci la Belle-Île, Port-Domois

Sunteți gata pentru luna noastră alături de colecția Muzeului de Artă din Cincinnati?

În toamna anului 1886, Claude Monet a căutat un teren accidentat și sterp pe insula Belle-Île-en-Mer de pe coasta Bretaniei. Ducându-și activitatea în satul Kervilahouen, de pe partea atlantică a insulei, el i-a scris colegului său impresionist Gustave Caillebotte: „Sunt aici de o lună și mă extenuez. Sunt într-o regiune de o sălbăticie magnifică, o grămadă extraordinară de stânci și marea ce are culori incredibile. Ei bine, sunt foarte entuziast." Totuși, Monet a mărturisit că a avut probleme cu pictarea oceanului sălbatic, deoarece era obișnuit să picteze apele mai calme ale canalului.

În Stânci la Belle-Île, Port-Domois, Monet a înfățișat marea sumbră care lovea stâncile sterpe, o temă pe care a repetat-o și a variat-o de mai multe ori. Era sensibil la topografia împrejurimilor sale și la nevoia de a-și modifica modul de a le privi, în consecință. El i-a scris partenerei sale Alice Hoschedé: „Trebuie să fac eforturi mari pentru a le face [stâncile] sumbre, pentru a reda acest aspect sinistru și tragic”. A adăugat că se simte „neputincios să redea intensitatea” oceanului care se prăbușește asupra santinelelor stâncoase ale insulei. Totuși, a recunoscut, de asemenea, că și-a impus standarde ridicate: „Urmăresc cea mai mică pată de culoare. Este vina mea, vreau să înțeleg intangibilul. ” Culorile, formele și atmosfera acestui tablou magnific dezvăluie că Monet era preocupat atât de transmiterea unei emoții turbulente, cât și de înregistrarea aspectului unui anumit loc.