Rugăciunea de seară  by Anna Ancher - 1888 Rugăciunea de seară  by Anna Ancher - 1888

Rugăciunea de seară

  • Anna Ancher - 18 August 1859 - 15 April 1935 Anna Ancher 1888

Ei bine, astăzi este ultima zi a Orei Amurgului. Din 3 ianuarie până astăzi, în fiecare duminică am prezentat piese din colecția fantastică a unuia dintre muzeele noastre favorite din lume - Skagens Kunstmuseer din Danemarca. Expune o colecție extinsă de lucrări ale membrilor comunității Pictorilor din Skagen, care au trăit și lucrat în regiune spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Lucruri frumoase. 

De data aceasta, pentru că este a doua oară când DailyArt și Skagens Kunstmuseer lucrează împreună, vrem să prezentăm patru piese din tematica Ora Amurgului. Nu uitați să vă uitați în urmă la capodoperele prezentate anterior :) 

Fetița care îngenunchează este propria fiică a Annei, Helga. Deși cei din familia Ancher nu erau ei înșiși foarte religioși, Helga citise o carte și "vroia să facă același lucru ca fata din poveste. Anna spunea, despre această pictură, că "figura nu este foarte bună" și "doar cu culoarea am vrut să exprim ceva" - și acesta este din nou un bun exemplu al metodei de lucru a Annei Ancher. Anna Ancher a fost pictorița din Skagen, care a mers cel mai departe în dizolvarea subiectului în favoarea culorilor, a suprafețelor și stărilor și a capriciilor luminii, iar multe dintre lucrările sale au o stare complet diferită de cea a picturilor naturaliste pe care le asociem de obicei cu pictorii Skagen. Fie că este vorba de unul dintre cele câteva sute de studii ale luminii soarelui care se reflectă pe zidurile interioare sau una dintre aceste teme ale înserării, Anna Ancher subliniază întotdeauna faptul că pictura este în primul rând o suprafață de culori. Ea a folosit culori și umbre ca elemente importante de sine stătătoare, în timp ce subiectul, în majoritatea picturilor, devine mai puțin important.