Hristos Purtând Crucea by Hieronymus Bosch's follower - c.1510 Hristos Purtând Crucea by Hieronymus Bosch's follower - c.1510

Hristos Purtând Crucea

ulei pe panel •
  • Hieronymus Bosch's follower - 16th century Hieronymus Bosch's follower c.1510

Folosirea urâțeniei ca un vehicul vizual era populară în timpul vieții lui Bosch. O perspectivă satirică a vieții nu era ieșită din comun în Olanda în timpul secolului al- XV- lea. De exemplu, Rederijkers (grupuri de interpretare retorice) erau prezente în toate orașele Olandeze și se concentrau pe piese serioase moralizatoare interpretate în public. Aceste piese erau destinate să învețe privitorul o lecție etică sau morală folosind schițe, comedie, și adesea o selecție de caractere grotești. Morala religioasă era abordată prin folosința unor personaje exagerate în urâțenia lor, deoarece cu cât erau mai oribili de privit, cu atât mai mult în mod flagrant atrăgeau atenția și implicau publicul. Nu este o surpriză să vedem același tehnică în picturile vremii, de exemplu fețele grotești din această pictură a lui Bosch sau mai degrabă așa cum arată cercetări recente, este atribuită unuia din discipolii săi.

Fața lui Hristos în această reprezentare este senină, la fel ca și fața Veronicăi la dreapta sa, însă de jur împrejur sint oameni lovindu-se și batjocorind cu chipuri contorsionate și murdare într-un fel sau altul. Motivul acestui contrast este evident: Christos care este salvatorul lumii este pur și de aceea fața sa este de o frumusețe calmă, pe când oamenii dimprejur sunt o grămadă cu dinți stricați, zgomotoși și strâmbându-se și care arată ca și cum în orice clipă se vor încăiera. Urâțenia lor îi asociază imediat cu o viață imorală, transmițând valorile clare intrinsece scenei din pictură.

Folosind aceste personaje urâte, pictorul ne impune o provocare: ne forțează să ne întrebam la ce privim, și să ne implicăm într-un fel care cere efort din partea noastră. Pictura acționează ca o oglindă, refectând cele mai rele atribute ale noastre. Recunoaștem într-o anumită măsură acele aspecte ale noastre pe care suntem mai puțin înclinați să admitem că le avem. Ne identificăm cu gloata mai degrabă decât cu Hristos, ceea ce este necesar ca sensul picturii să apară, și este prin intermediul acestui schimb între spectator și ceea ce ne arată pictorul că nu se reamintește de datoria noastră să fim virtuoși, fiindcă altfel, cine vrea să fie una din acele figuri? 

- Sarah Mills