Extazul Sfintei Tereza

În acest model pentru una din cele mai faimoase lucrări ale lui Bernini, Extazul Sfintei Tereza din anii 1647-1652, sculptorul se dovedește a fi un modelator de cel mai înalt nivel. Teracota transmite esența dramei intense pe care Gian Lorenzo Bernini a instalat-o în capela Cornaro a bisericii Santa Maria della Vittoria în Roma: extazul sfintei spaniole în procesul de uniune mistică cu Dumnezeu, cum ea însăși l-a descris în autobiografia ei. Sfânta Tereza povestește cum un înger mic și frumos i-a străpuns inima și intestinele cu o săgeată aurie în flăcări și i-a aprins iubirea pentru Dumnezeu. Cuprinsă de o durere intensă și dulce în același timp, Tereza s-a rugat să nu se oprească niciodată. Bernini o prezintă plutind pe un nor, cu totul copleșită de experiența mistică, cu mâinile atârnând libere pe lângă corp, capul lăsat pe spate, buzele despărțite și ochii pe jumătate deschiși. Îngerul este pe cale să o străpungă din nou.

Felul în care Bernini a ales să redea îmbrăcămintea, ca mișcându-se sălbatic și nenatural, a atras critici în mod repetat, mai ales asupra lucrărilor lui târzii, dar biograful Filippo Baldinucci îl citează pe Bernini răspunzând criticilor: „... și chiar dacă unii au criticat veștmintele statuilor sale ca fiind prea pliate și prea ascuțite, el a lăudat meritul extraordinar al dălții sale, care a depășit dificultatea de a reda în marmură ceva atât de pliabil, ca să zicem așa, ca aceste veștminte, alăturând sculptura cu pictura.” 

Această calitate picturală și caracterul spontan, franchezza (sinceritatea) pe care Bernini a redat-o în marmură, au o forță și mai mare în acest model tactil, animat, al teracotei. Diferențele minore dintre acest exemplar și opera finală - precum poziția capului Teresei - și mai presus de toate calitatea modelului, demonstrează că acesta nu a fost realizat de un asistent sau copist, cum s-a sugerat, ci este modelul de prezentare făcut de maestrul însuși.