Să începem o nouă lună cu o frumoasă pictură a lui Vincent van Gogh.
Știați că drumul lui Van Gogh către artă a fost deloc direct? El a încercat diverse meserii (printre care învățătura și predicarea) înainte de a descoperi pictura la 27 de ani.
În 1880 el a început să își dezvolte abilitățile la desenat, dar motivele sale întunecate, rurale au primit puțină apreciere. În timpul petrecut la Paris, el a fost încurajat de alți artiști să creeze lucrări mai colorate. Nu a fost decât în 1888 la Arles (în sudul Franței) când el și-a dezvoltat stilul colorat viu de a picta pentru care este acum renumit, marcat de culori îndrăznețe și pensulație scurtă. Acolo el a descoperit cu adevărat culoarea, scriind într-o scrisoare: „Nu exista albastru fără galben și oranj, și când adaugi albastru, trebuie să pui și galben alături de el, și oranj, nu-i așa?” Pictura ce o prezentăm astăzi a fost creată în Arles.
Culoarea galben pare să fi avut o semnificație deosebită pentru el. În „Casa galbenă”, unde a trăit și lucrat în Arles, el a făcut câteva încercări de a stabili un colectiv al artiștilor, toate câte au eșuat în cele din urmă. Totuși, în timpul șederii sale de 15 luni, el a produs în jur de 300 de picturi înainte să se interneze singur la o clinică psihiatrică. El s-a mutat ulterior la Auvers-sur-Oise, un sat al artiștilor aproape de Paris, unde s-a devotat în întregime picturii în ciuda problemelor de sănătate continue. Pe 29 iulie 1890, acesta a murit din cauza unei răni cauzate de pistol.
În timpul vieții sale, van Gogh a vândut doar câteva picturi. Fratele său Theo l-a întreținut de-a lungul vieții sale—nu doar financiar, dar i-a și dat materiale pentru pictură. Ca și comerciant de artă, Theo "cumpăra" frecvent lucrările lui Vincent pentru a-l susține.
Să aveți o lună august grozavă! :)
P.S. Anii lui van Gogh în Arles au schimbat arta pentru totdeauna. Învățați mai multe despre stilul său în cursul nostru online: Postimpresionismul 101. :)
P.P.S. Vreți să vă testați cunoștințele despre Vincent van Gogh? Încercați chestionarul nostru Van Gogh!