Madona cu sticletele by Raphael Santi - 1505-1506 - 107 x 77 cm Madona cu sticletele by Raphael Santi - 1505-1506 - 107 x 77 cm

Madona cu sticletele

ulei pe lemn • 107 x 77 cm
  • Raphael Santi - 1483 - April 6, 1520 Raphael Santi 1505-1506

În Madonna Del Cardellino, sticletele repezintă crucificarea lui Hristos. Motivul acestei asocieri vine dintr-o legendă, conform căreia pata roșie a sticletelui a apărut în timpul crucificării. Pasărea a coborât deasupra capului lui Hristos și, în timp ce încerca să-I ia un spin din coroană, a fost stropit cu o picătură din sângele Lui. Pe cartea din mâinile Mariei apare scris „Sedes Sapientae” sau „Tronul Înțelepciunii”. Acest termen este de obicei aplicat scenelor în care Maria e așezată pe un tron, cu Iisus în brațe, dar în acest caz, inscripția sugerează că piatra pe care e așezată Maria este tronul ei natural.

În această pictură, ca în majoritatea Madonelor perioadei sale florentine, Rafael aranjează cele trei figuri - Maria, Hristos și tânărul Ioan Botezătorul - astfel încât să formeze un design geometric. Deși pozițiile celor trei corpuri sunt naturale, împreună formează un triunghi aproape regulat. Madona este înfățișată ca fiind frumoasă și tânără, la fel ca multe altele ale lui Rafael. Este îmbrăcată în roșu și albastru, de asemenea tipice, pentru că roșu semnifică patimile lui Iisus și albastrul simbolizează biserica. Hristos și Ioan sunt încă foarte tineri, bebeluși chiar. Ioan ține un sticlete în mână, iar Hristos se întinde să îl atingă. Fundalul este unul tipic pentru Rafael. Cadrul natural este divers și totuși încadrează calm subiectul principal.

Pictura a fost un cadou de nuntă de la Rafael pentru prietenul său Lorenzo Nasi. Pe 17 noiembrie 1548, casa lui Nasi a fost distrusă de un cutremur și pictura s-a rupt în șaptesprezece bucăți. A fost scoasă imediat și reasamblată în grabă, deși cusăturile erau destul de vizibile. În 2002, George Bonsanti de la organizația Pietre Prețioase i-a dat Patriziei Riitano sarcina de a o restaura. De-a lungul procesului de 6 ani care a urmat, echipa ei a muncit să îndepărteze ani de murdărie, care au dus la degradarea culorii picturii, și ca să repare deteriorarea cauzată de cutremur, cu mult timp în urmă.

Înainte să înceapă proiectul, ei au studiat îndeaproape lucrarea, utilizând resurse precum raze X, RMN, fotografie cu infraroșu și chiar lasere. Riitano a studiat cu atenție straturile aplicate în trecut în încercarea de a repara rapid pictura și le-a îndepărtat până ce a ieșit la suprafață originalul lui Rafael. Restaurarea a luat sfârșit în 2008, iar pictura a fost expusă la Uffizi.

Această pictură a fost cerută de unul dintre utilizatorii noștri - la mulți ani, Carmen :)